Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică desfășurată, în perioada 24-29 mai 2024, a reunit la Iași un număr de 192 de elevi și 89 de cadre didactice, profesori însoțitori și membri ai Comisiei centrale. Universitatea „Al. I. Cuza”, recunoscută pentru excelența sa academică, prin Facultățile de Fizică și de Matematică, ce ne-au găzduit, a oferit un reper și un cadru de inspirație pentru această olimpiadă. Aula „Mihai Eminescu”, decorată cu pictura impresionantă a maestrului Sabin Bălașa, „Galaxia Iubirii” a fost locul cel mai bine ales pentru Festivitatea de deschidere și Festivitatea de premiere a olimpiadei. Membrii Comisiei centrale, coordonați de doamna profesor Ana Elisabeta Naghi, inspector școlar general pentru matematică și astronomie din Ministerul Educației, au asigurat, prin rigoare și obiectivitate, integritatea și reușita acestei competiții. Probele scrise (proba teoretică, proba de analiză de date și proba de hartă mută) s-au desfășurat în amfiteatrele facultăților menționate, iar proba observațională s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Iași.
Această olimpiadă complexă, structurată pe patru secțiuni, a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, cu sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor, Asociației ȘTIM, Red Cub, Cotnari.
Premiile obținute de olimpicii ieșeni ne onorează și ne oferă încrederea că vom avea astronomi și astrofizicieni de excepție de care avem nevoie pentru că „Viitorul omenirii depinde de gradul în care înțelegem Cosmosul în care plutim, ca un fir de praf în cerul dimineții”, după cum spunea cunoscutul astronom și astrofizician Carl Sagan. Ne mândrim cu rezultate remarcabile:
Premiul al III-lea și Medalie de Aur
Ursanu C.G. Grig-Iustin, secțiunea Juniori1, Colegiul Național Iași, profesor Andu Emilian Ouatu
Mențiune și Medalie de Argint
Boldureanu D.F. Andreea, secțiunea Seniori1, Colegiul Național Iași, profesori: Jean Marius Rotaru, Cristina Brînză, Petru Crăciun. Andreea s-a calificat în lotul lărgit al României.
Boldureanu D. F. Ioana, secțiunea Juniori1, Colegiul Național Iași, profesori: Andu Emilian Ouatu, Petru Crăciun
Iacob D.G. Dan-Arthur, secțiunea Juniori1, Colegiul Național Iași, profesor Andu Emilian Ouatu
Lițcanu R.D. Daria Tiana, secțiunea Juniori2, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, profesor Sorin Galer. Daria s-a calificat în lotul lărgit al Romaniei.
Medalie de Bronz
Băhnăreanu B. Ianis Ștefan, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, profesori: Cipriana Cioclea, Cristina Brînză
Cotiugă M. Matei, Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul” Iași, profesori: Alexandru Machiu, Emanuel Chelariu
Ispir M. Ilinca, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, profesori: Cipriana Cioclea, Cristina Brînză
Mențiune de onoare
Homocianu D. Mihail, secțiunea Juniori1, Colegiul Național Iași, profesor Andu Emilian Ouatu
Jerghiuță L.C. Iustin, secțiunea Juniori1, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, profesori: Mădălina Aruxandei, Cristina Brînză
Vlad G. Bogdan Cristian, secțiunea Juniori1, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, profesori Mădălina Aruxandei, Cristina Brînză
Elevii au fost pregătiți atât la clasă, cât și în cadrul Centrului de Excelență, coordonat pe secțiunea de Astronomie și Astrofizică de doamna profesor Cristina Brînză, de la Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” Iași.
Felicitări elevilor excepționali, profesorilor pasionați și părinților care le sunt mereuaproape și le susțin aspirațiile înalte, până sus.....la stele!
Irina Zamfirescu, inspector școlar pentru fizică
Comments